Niște naturi statice pe care le-am făcut pe la 17 ani cand eram in liceu si ma pregateam pentru facultatea de arte

Acestea sunt 3 naturi statice pe care le-am desenat când aveam 17 ani si mă pregăteam sa dau la facultatea de arte. Natura statica nu e nici pe departe genul meu favorit dar le-am făcut pentru ca așa se cerea in școlile de arte, mai ales la admitere la UNARTE. Din fericire nu am făcut Tonitza ci am ales un liceu de matematica-informatica dar mama găsise un profesor de la Tonitza care mă pregătea pentru admiterea la arte. Mai jos sunt câteva desene făcute de acel profesor.

Fara sa mă laud privind aceste desene si creațiile mele observ o mare diferența. Ale mele sunt mult mai complexe in timp ce ale lui sunt simpliste, grosolane lipsite de detalii si făcute la repezeala. Spre deosebire de mine acest profesor folosea foarte multe linii drepte frânte si întrerupte ceea ce din punctul de vedere al școlilor de arta care mai degrabă strica talentele este corect dar din punct de vedere psihologic nu este deloc in regula, prezenta liniilor frânte si întrerupte putând indica lipsa de răbdare, instabilitate, agresivitate, impulsivitate etc.  Si in 2006 când am fost la cursul de la UNARTE profesorilor de acolo nu le plăcea ca folosesc prea multe linii curbe si nu linii drepte. Cu alte cuvinte ce e ok din punct de vedere psihologic nu este in regula din punct de vedere artistic la școlile si facultatile de arta fiind favorizați indivizii care au anumite probleme psihologice care se reflecta si in desen.  Si ne mai miram de ce se zice ca pictorii sunt nebuni.

Mi-a mai zis si un profesor de acolo ca la facultatea de arte nu sunt admiși cei mai talentați candidați ci cei mai ascultători care fac ceea ce le cer profesorii, nu ceea ce isi doresc ei. In acest fel facultatea de arte omoară creativitatea studenților si strivește talentele impunând un anumit stil,  doar câteva teme cum ar fi natura statica si portretele modelelor de acolo si o singura maniera de a desena si a picta.

Banala natura statica este ca un pat al lui Procust pentru tinerii artiști. Aproape toți profesorii de arte le impun elevilor sau studenților lor sa realizeze naturi statice in loc sa deseneze sau sa picteze ceea ce simt, ceea ce isi imaginează ceea ce vine din sufletul lor si acesta este doar unul dintre modurile in care profesorii zdrobesc creativitatea tinerilor. Din păcate acest lucru nu se întâmpla numai in domeniul artistic ci aproape in toate domeniile. Daca studentul vine cu ideea lui, de exemplu un anumit proiect de cercetare in domeniul biologiei sau al geologiei nu are nici-o șansa temele proiectelor de licența si de disertație fiind impuse de cele mai multe ori de profesori. Studentul este transformat intr-un simplu executant care face tot ce ii comanda profesorul, un papagal care cânta după cum ii dictează altii pierzandu-si propria personalitate.

Asta am simțit-o eu in facultate: faptul ca școala te invata in primul rând sa fii obedient, sa nu cumva sa ridici capul si sa lupți pentru ideea ta, sa faci doar ceea ce iti spun alții. Din acest punct de vedere școala seamănă foarte mult cu armata. Deși se spune ca invatamntul formează tanara generație in realitate mai ales in domeniul artelor lucrurile stau cu totul altfel scoala fiind cea care  ingradeste talentul si libertatea de exprimare artistica a tinerilor  aceștia fiind obligați sa meargă toti pe aceeasi linie, sa faca desene si picturi cat mai asemănătoare intre ele si lipsite de originalitate si individualitate.

Nu îmi pare rău ca nu am luat la UNARTE pentru ca nu mi-ar fi plăcut sa merg pe schemele lor rigide si sa-mi irosesc timpul si talentul facand nu stiu cate naturi statice si portrete care seamănă izbitor de mult cu cele pe care le-au făcut mulți alții înaintea mea

Creatiile mele inspirate din poezia “Dorința” de Mihai Eminescu pe care le-am realizat din 2000 si pana acum

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Si în bratele-mi intinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ti desprind din crestet valul,
Să-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par infiorate
Or să-ti cada flori de tei.
Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci…
Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;
Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or să cada rinduri-rinduri.

Poezia de mai sus “Dorința” de Mihai Eminescu a fost prima mea sursa de inspirație.
Si acum îmi amintesc ce sentimente puternice si ce gânduri a trezit aceasta poezie in mintea mea in anul 2000 când am citit-o. Poezia m-a făcut sa simt si eu dorul puternic pe care l-a simțit poetul când a scris-o. Parca vedeam codrul, izvorul, teiul înflorit cu mirosul lui atât de frumos si mai ales fata cu parul galben care apare in majoritatea poeziilor lui Mihai Eminescu, Cassandra, fata din Ipotești care a murit de dropica la doar 19 ani lasandu-l pe poet atât de îndurerat, prima si marea iubire a lui Eminescu.  După ce am citit poezia am început sa-mi imaginez ca sunt eu acolo in locul poetului, in codru alături de aceasta fata si ca pot sa o țin in brațe si sa o sărut. Pur si simplu m-am îndrăgostit de iubita lui Eminescu

Am simțit nevoia sa exprim intr-un fel ceea ce simt si sa pun pe hârtie aceasta imagine feerica din mintea mea. In imaginea de mai sus este pictura pe care am realizat-o atunci, in toamna anului 2000, fiind inspirata de aceasta poezie. Atunci am încercat sa pun pe hârtie imaginea fetei din poeziile lui Eminescu venind spre mine prin ploaia de flori de tei si ridicandu-si valul alb de pe cap. Am mai realizat si alte desene si picturi inspirate din aceasta poezie. Pana acum am facut 13 desene si picturi inspirate din poezia Dorința, 13 ipostaze ale iubitei lui Eminescu, imaginea ei de 13 ori
Mai jos sunt niște desene si picturi pe care le-am realizat in 2002 si 2003 încercând sa pun pe hârtie aceeași imagine a iubitei lui Eminescu in codru, in lumina lunii, sub ploaia de flori de tei, alergând spre mine, imagine care mă obseda si îmi doream atât de mult sa fie reala. 10 ani m-am tot gândit la ea si la cum ar fi daca as fi eu langa ea in codru si as putea sa-i ridic valul alb care ii acoperă parul blond si sa o sarut. Parca o vedeam, tanara si frumoasa, blonda cu ochii albaștrii, așa cum era ea. Parca o vedeam langa mine

 

 

Deși atunci nu stăteam prea bine la capitolul anatomie si când mă uit pe aceste desene îmi vine sa rad de mine si de felul cum desenam pe vremea aceea am păstrat aceste desene si picturi pentru ca înseamnă ceva pentru mine. Deși nu au cine știe ce valoare artistica pentru mine aceste desene si picturi au o foarte mare valoare sentimentala si când le privesc încep sa retrăiesc acel vis de iubire pe care l-am trăit in mintea mea atunci când le-am făcut.



Acesta este un desen in pix inspirat din poezia “Dorința” pe care l-am realizat in 2004 imaginand-mi ca sa sunt eu in brațele iubitei lui Eminescu, ii desprind din crestet valul, il ridic si ne sărutam in timp ce florile de tei cad asupra noastră rânduri-rânduri. M-am desenat si pe mine (roșcata) langa fata blonda din poeziile lui Eminescu.

Acestea sunt doua desene inspirate tot din poezia Dorința pe care le-am realizat in 2005 folosind un pix roșu, unul verde si hârtie verde. Prin aceste desene am redat imaginea corpului iubitei lui Eminescu acoperit doar de flori de tei si frunze.

 
Acestea sunt cele mai noi creații inspirate din poezia Dorința, un desen in creion si o pictura in acuarela prin care am încercat inca odată sa redau acel sentiment transmis de poezie si sa aștern pe hârtie imaginea iubitei lui Eminescu stand goala superba, in codrul verde sub teiul inflorit din care florile cad sub forma de ploaie pe valul ei alb pe acare ea il ridica printr-un gest plin de gratie, in parul ei galben-auriu si pe trupul ei gol si superb.

Sara pe deal

Acesta este desenul meu inspirat din poezia Sara pe deal de Mihai Eminescu, desenul care lipsea din seria mea de desene si picturi inspirate din poeziile lui Mihai Eminescu

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne;
Sub un salcîm dragă, m-aştepţi tu pe mine.
Luna pe cer trece-aşa sfîntă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gînduri ţi-e plină.
Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scîrţîie-n vînt cumpăna de la fîntînă,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă.
Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.
Ah! în curînd satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curînd pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cît îmi eşti dragă.
Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surîzînd vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

Piramida si chipul de pe Marte pictate cu cafea

Aceasta este o pictura reprezentând piramida pentagonala D&M si sfinxul din zona Cydonia de pe Marte pe care am făcut-o folosind doar cafea

Portretul Otiliei Mărculescu din romanul Enigma Otiliei pictat cu cafea

Ieri am pictat folosind doar cafea portretul Otiliei Mărculescu din romanul Enigma Otiliei, asa cum o descrie George Călinescu, o fata de 18 ani cu chipul prelung incarcat de bucle cu ochii albaștrii, trupul mlădios si fin cu forme rotunjite, nu colțuroase ca ale Auricăi si degetele subțiri si lungi

Elise, muza lui Beethoven, pictura tempera

Aceasta este o pictura in tempera pe hârtie pe care am realizat-o azi in doar 30 de minute, o alta pictura reprezentând-o pe Elise, femeia care a fost muza lui Ludwig van Beethoven, așa cum mi-a imaginez eu când ascult melodia Fur Elise, o femeie foarte frumoasa cu pielea alba si fina si parul lung castaniu, ondulat, stand goala pe un pat presărat cu flori albe si parfumate si privindu-ma cu ochii ei mari si căprui, plini de iubire. Am făcut aceasta pictura imaginandu-mi ca sunt langa ea in decorul alb si plin de lumina, pe patul cu flori ce miros atat de frumos si simt prezenta ei atât de calda si plăcuta.

Muza lui Eminescu – un nou desen reprezentând-o pe EA

Acesta este un nou desen in pix reprezentând-o pe cea care a fost muza lui Mihai Eminescu, acea EA care a fost mereu prezenta in gândurile si in creațiile poetului, acea copila blonda din Ipotești care a murit la doar 19 ani fiind răpusa de dropica lăsând doar durere si tristețe in sufletul poetului. Ea era ca un înger, tanara, frumoasa si curata la suflet. Ea era foarte frumoasa, atât la trup cat si in ceea ce privește frumusețea interioara. Si eu după ce am citit poeziile m-am îndrăgostit de ea si am început sa-mi doresc ca ea sa existe si in lumea asta, nu doar in amintirile si poeziile lui Eminescu, sa pot sa o întâlnesc, sa pot sa o țin in brate si sa o simt aproape măcar o clipa. Așa mi-am imaginat-o eu după ce am citit poezia “Aveam o muza”, poezie care a fost scrisa tot in amintirea ei, poetul vorbind si despre moartea ei  tragica in aceasta poezie.

Mai jos e poezia “Aveam o muza”

Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur şi mătasă,
Grumazii albi şi umeri coperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!

Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ţine haina cea bogată
Prinsă uşor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.

Crinul luminei strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau faţa-i senină,
Rotunzii umeri şi-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur
Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

O dată-n viaţa-i muritorul vede
În visul său un chip aşa d-ales!
Eu... fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades,
Venea-n singurătatea mea pe îndelete,
Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,
De pe-umeri haina-i luneca uşor ­
Vedeai rotundul braţ pân-subsuori.

Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-şi simţi inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure uşor,
Să văd privirea veselă şi plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Şi la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mişcă-ncet.

O, îmi şopteşte numa-n dulci cuvinte
Neînţelese, pline de-nţeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eşti ce fu din cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.

S-apropia, în aer suspendată,
Şi braţul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la faţa-i luminată,
La gura-i mică care surâdea ­
Din ochi albaştri raza-ntunecată,
Plină de-amor în ochiul meu cădea,
Talia ei subţire-n colan strânsă
Tremura scump de braţul meu cuprinsă.

Ea a murit. Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. ­
Am sfărmat arfa şi a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit s-a stins.
Îmi plac a nopţii turburate oare,
Îmi place de dureri să fiu învins;
O, de-aş orbi, de-aş amuţi odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!

Eu nu văd munţii înecaţi de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăţa;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreţ s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munţi, râul din vale-mi tace ­
De ce nu pot în praf a mă preface!